Strada Copiilor - 2015

STRADA COPIILOR - 2015

Institutul de Management si Dezvoltare Durabila (IMDD), in parteneriat cu Biblioteca Centrala Universitara Carol I si Fundatia Universitara Carol I organizeaza in perioada 24 – 27 septembrie 2015 cea de-a patra editie “Strada Copiilor”, parte a festivalului cultural in aer liber, Strada de C’Arte. In acest an, festivalul se va desfasura pe platoul din fata bibliotecii, in jurul statuii lui Carol.

Continuand proiectul initiat in urma cu patru ani, de promovare a artelor şi culturii, IMDD organizeaza “Strada Copiilor”, care reuneşte activitati destinate copiilor cu varste cuprinse intre 3 - 14 ani şi adolescentilor. Conceptul Strada Copiilor are la baza un set de ateliere cu caracter cultural si educativ, menite sa ii introduca pe cei mici in lumea artei si a educatiei non-formale, sa ii ajute sa isi dezvolte abilitatile.

A patra editie a evenimentului aduce o noua serie de ateliere de creatie, in care artisti cunoscuti precum Magda Pelmus, Mihai Zgondoiu, Ilina Schileru, curatoarea Roxana Gibescu sau coordonatoarele Asociatiei De-a Arhitectura – Corina Croitoru si Madalina Bold ii vor incuraja pe tinerii participanti sa dea frau liber imaginatiei. Pictura japoneza, arta traditionala si arta contemporana, Street Art, Pop Art sau De-a Arhitectura sunt atelierele artistice incluse in programul festivalului din acest an.

Alaturi de programul destinat celor mici, Institutul de Management şi Dezvoltare Durabila organizeaza cea de-a şasea editie a dezbaterilor Educatie la firul ierbii. Dezbaterea va aduce impreuna reprezentanti ai mass media, ai organizatiilor neguvernamentale şi companiilor. Tinerii vor fi incurajati sa işi exprime opiniile şi sa fie cat mai activi in cadrul discutiei.

In continuarea eforturilor de implicare sociala, IMDD va organiza şi anul acesta campania de strangere de carti “Fiecare copil merita sa citeasca – Doneaza o carte!”. Toti participantii la Strada Copiilor şi Strada de C’Arte sunt incurajati sa ofere in dar cel putin o carte in spatiul special amenajat, iar toate donatiile primite in timpul evenimentului vor merge catre organizatii şi centre pentru copii.

 

Strada Copiilor - editia a patra este un proiect cultural finantat in cadrul Programului cultural ESTI BUCURESTI de catre Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucuresti – ARCUB.

PROGRAM

 





Data

Orar

Atelier

 

Joi – 24 septembrie

18h – 19h

Folosirea artei traditionale in arta contemporana sustinut de Roxana Gibescu

 

Vineri – 25 septembrie

18h – 19h

De-a Arhitectura sustinut de Corina Croitoru si Madalina Bold

 

 

 

Sambata – 26 septembrie

11h – 12h

Pictura japoneza sustinut de Ilina Schileru

17.30h – 18.30h

Street Art – sustinut de Mihai Zgondoiu

18.30h – 19.30h

Educatie la firul ierbii – dezbatere publica organizata de IMDD

 

 

 

Duminica – 27 septembrie

11h – 12h

Pop-Art sustinut de Magda Pelmus